Grafic desfășurare Activitatea I.1 Program remedial – APRILIE 2022
Grafic desfășurare Activitatea I.2 Consiliere psihologică, dezvoltare personală și orientare în carieră a elevilor – APRILIE 2022
Proiectul privind Învățământul Secundar „MOTIVAȚIE PENTRU PERFORMANȚĂ!” aprilie 2022
ECO-ȘCOALA
Ziua mondială a apei (22 martie) a fost marcată în cadrul CN Pedagogic Regina Maria prin desfășurarea unor activități extrașcolare în colaborare cu Administrația Națională Apele Române- Administrația Bazinală de Apă Mureș .
Au fost realizate prezentări privind importanța apei pentru societate și necesitatea păstrării calității apelor. În final elevii care au răspuns corect întrebărilor adresate de ing. Raisa Bozdog și prof. dr. Rus Dumitru au primit diplome și cărți.









Parteneriat intergenerațional – “La fel ca TINE am fost și EU.”
Astăzi 16.03.2022, elevii din clasa a VI-a B de la Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria” Deva, au fost în rolul de Ambasadori Juniori Antibulliyng pentru elevii din clasa I D care se află sub îndrumarea doamnei profesoare pentru învățmânt primar Daniela Ioana TICULA, în cadrul parteneriatului intergenerațional – “La fel ca TINE am fost și EU.”
În scopul atingerii obiectivelor: înțelegerea bullying-ului ca fenomen social de către elevi, îmbunătățirea strategiilor de identificare a problemelor sociale și emoționale ale elevilor cauzate de fenomenul de bullying, îmbunătățirea adaptabilității elevilor la factorii externi sociali și emoționali, reducerea riscului de bullying și a formelor cyberbullying, încurajarea și sprijinirea elevilor în dezvoltarea abilităților de a lua atitudine și a ajuta victimele în situații de bullying. Elevii din clasa aVI-a B au creat postere, flyere, prezentare Power-Point prin care au fost valorificate exemplele de succes în prevenirea și combaterea acestui fenomen, au realizat de asemenea, un videopclip în care au transmis mesajul lor antibullying: ”DIFERENȚELE NU SUNT DEFECTE!”
A fost o experiență frumoasă, elevii din clasa I D au fost receptivi iar feedback-ul lor a fost concretizat în următoarea expresie:
BINELE apare acolo unde există RESPECT, PRIETENIE și DĂRUIRE.





